HOME Ceas De Modă Ceasuri mari de mână « Cele Mai Bune Ceasuri .ro

Ceasuri mari de mână « Cele Mai Bune Ceasuri .ro

by Luca Grecu
Ceasuri mari de mână « Cele Mai Bune Ceasuri .ro

Verifică prețurile pe cel mai mare site cu ceasuri din România.

Este imposibil ca în rândul marilor iubitori de ceasuri să nu se pornească, când și când, o controversă în privința dimensiunii acestora. Este adevărat că ceasurile de mână sunt astazi mai mari decât cele istorice, dar, cu siguranță, nu la fel de mari ca cele apărute acum câțiva ani. Când vorbim despre dimensiunea unui ceas ne referim la diametrul carcasei – măsurată, de obicei, în milimetri -, cât și la grosimea acesteia. Ar fi destul de dificil să definim cu precizie un ceas mare de mână întrucât nu există o dimensiune specifică pe care un ceas trebuie să o îndeplinească ca să poate fi considerat mare, masiv sau mic.

De abia când ceasurile cu dimensiunea de 44 de milimetri au început să devină populare, undeva la sfârșitul anilor 1990, apoi în anul 2000, ceasurile mari de mână au stârnit comentarii. În anii 1990, dimensiunea tipică a unui ceas bărbătesc era de aproximativ 37-39 de milimetri, iar câțiva ani mai târziu dimensiunea a ajuns la 41-44 de milimetri. La mijlocul anilor 2000, era deja ceva obișnuit să vezi ceasuri cu dimensiuni de 45-48 de milimetri, și chiar și mai mari. Se pare că de-a lungul timpului a existat o tendință treptată de a mări dimensiunea ceasurilor bărbătești, dar încă de la începutul anilor 2000, această tendință s-a accelerat cu repeziciune.

Vezi aici modele de ceasuri mari.

Marea controversă

Iubitorii de ceasuri întotdeauna vor avea argumente pro și contra în privința mărimii potrivite. Bărbaților cărora le plac ceasurile mari de mână vor spune că ceasurile de dimensiuni mici sunt potrivite femeilor sau băieților, în timp ce oamenii care prefera ceasuri mici susțin că ceasurile mari arată groaznic sau indică faptul că purtătorul încearcă să compenseze ceva. Într-atat de dezbătut este acest subiect.

Industria ceasurilor utilizează adesea termenul supradimensionat pentru a sugera că un ceas pe care tocmai îl lansează este mai mare decât cel mediu. Cu toate că astăzi nu mai poate fi vorba de dimensiune medie, industria se referă la dimensiunea ceasului în comparație cu ceasurile de dimensiuni tradiționale de 40 de milimetri și sub. În sfârșit, un ceas supradimensionat înseamnă un ceas prea mare, iar dacă este prea mare înseamnă că nu poate fi purtat.

De multe ori, ceasurile mari de mână mai sunt numite contemporane sau de dimensiuni moderne. Ceasurile vintage sunt adesea mai mici și, prin urmare, nu mai corespund gusturilor moderne. Devine tot mai ușor de înțeles de ce dimensiunea ceasului reprezintă o sursă de dezbateri între iubitorii de ceasuri.

Reguli de stil

După cum vă veți da seama, nu există o dimensiune corectă sau incorectă a ceasului, ci este o chestiune care ține de gustul personal. Există totuși anumite reguli pentru a vedea dacă un ceas este într-adevăr prea mare pentru încheietura mâinii. În primul rând, trebuie să vă puneți ceasul la mână și să vedeți dacă cureaua se deplasează sau nu în jurul încheieturii mâinii. Dacă încheietura nu permite ceasului să stea fix, atunci este foarte probabil ca ceasul să fie prea mare. Dacă ceasul – indiferent de dimensiune – stă perfect pe încheietura mâinii de jur împrejur, atunci îl puteți purta fără a încălca regulile de stil. De asemenea, o idee bună ar fi să vă asigurați că coronița unui ceas nu vă lovește încheietura în timp ce îl purtați și vă mișcați mâna. Dacă un ceas trece testul de mai sus, nu ar trebui să aveți îndoieli în privința purtării lui.

Ceasurile mari între funcția practică și funcția estetică

Am discutat despre schimbările industriei ceasurilor din anii 1990 și 2000, dar care era oare situația în anii ’80? Se pare că la sfârșitul anilor ’80, ceasul mecanic a revenit treptat la modă, asta după ce industria ceasurilor quartz aproape că l-a desființat și cu prețurile mult mai mici, dar și cu precizia superioară. Mărcile de ceasuri elvețiene au revenit cu aplomb pentru că acum ceasurile mecanice erau considerate ca fiind accesorii de lux, nu doar obiecte de utilitate. Carcasa și calitatea au fost mult îmbunătățite, și deja ceasurile din anii 1990 erau mai mult decât oricând simboluri ale statutului și produse de designer față de simple instrumente care indică timpul. De aici și nevoia ca oamenii să observe ca tu porți un ceas decât tu să fii singurul care își admiră ceasul.

În plus, deoarece carcasele ceasurilor și designul cadranelor și al cifrelor au devenit mai complexe, era din ce în ce mai de dorit ca purtătorii să își etaleze valoarea artistică și decorativă a ceasurilor lor. Mai mult, întrucât ceasurile mecanice – sau mai bine zis, în special ceasurile mecanice -, au devenit accesorii de lux, caracteristicile de afișaj au crescut și ele în complexitate. Astfel, mărcile au început să aibă nevoie de mai mult spațiu pentru toate aceste caracteristici care căpătau tot mai multă popularitate în comparație cu popularitatea tradițională a ceasurilor care indicau doar timpul. Prin urmare, un motiv major pentru regândirea dimensiunii ceasurilor a fost că toate micile piese au devenit mai mult estetice, și cum designerii au început să lanseze modele din ce în ce mai atrăgătoare, s-a meritat regândirea dimensiunii carcasei tocmai pentru a prezenta cât mai elegant fiecare element.

Un bun exemplu este Zenith Pilot Montre d’Aeronef Type 20, cu o lățime de 48 de milimetri, indicii mari și coroană proeminentă, are suficient spațiu pentru vizualizarea plăcută a fiecărui element.

Tendințe în modă

Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, odată ce ți-ai achiziționat o mașină mare, o locuință mare sau un televizor mai mare, este dificil să te întorci la o dimensiune mai mică. Același lucru este valabil și pentru ceasuri. Bărbații care au început să poarte ceasuri mari de mână – începând cu 42 de milimetri -, spun despre ceasurile mici că prin comparație cu cele mari par și mai mici. Se pare că gusturile personale țintesc curajos spre ceasurile de dimensiuni moderne, cele tradiționale fiind date uitării cu desăvârșire.

Deși nu ne place să recunoaștem, tendințele în modă își spun cuvântul și în privința ceasurilor pe care alegem să le purtăm. Nu puțini sunt cei care consideră că în principal celebritățile sunt cele care au contribuit la popularizarea ceasurilor mari sportive, care au adus în cele din urmă popularitatea altor ceasuri mari de mână. Pentru că discutam despre diferite perioade, chiar la sfârșitul anilor 1990, actori precum Arnold Schwarzenegger purtând un Audemars Piguet Royal Oak Offshore și Sylvester Stallone purtând un Panerai Luminor au început să capteze atenția presei cu aceste ceasuri mai mari decât cele obișnuite. Deja publicul era încântat peste măsură de ideea de a purta ceasuri sportive mari, cu un design îndrăzneț, mai ales că ceasurile mari de mână arată mult mai bine pe bărbații înalți sau masivi în comparație cu ceasurile mici.

După cum ați auzit de atâtea ori, haina îl face pe om. Dar date fiind dimensiunile mari ale ceasurilor, designul lor atrăgător cât și propria personalitate, nu mai este loc de îndoială că ceasul îl face pe om. În plus, adesea se crede că ceasul este singura bijuterie pe care unui bărbat îi este permis să o poarte. Fie că sunteți ori nu de acord cu această afirmație, totuși trebuie să admiteți că majoritatea oamenilor ar fi încântați să poarte un ceas splendid. Iată cum ceasul de mână are acum o putere de comunicare care depășește mult simpla sa funcție de a indica timpul.

Și din acest punct de vedere există mici dispute. Mulți oameni tind să pară de acord că astăzi nu se mai poartă ceas de mână pentru funcția sa de a indica timpul, ci se poartă numai pentru că exprimă cu acuratețe un anume stil de viață, un statut social, ba chiar și nivelul de succes la care a ajuns o persoană. Că o fi sau nu adevărat, cert este că cele mai bine vândute ceasuri din lume, la toate categoriile de preț, indică timpul cu o precizie fantastică, și așa se întâmplă că fac mai multe lucruri în același timp.

A.Lange & Söhne Terraluna este un exemplu perfect de ceas care oferă o citire destul de lizibilă a timpului, făcând totodată mult mai multe lucruri în același timp.

Ceasuri masculine pentru femei puternice

De-a lungul anilor, femeile s-au obișnuit să împrumute lucruri de la bărbați, deși opusul este rareori adevărat. Doamnele au adoptat nume bărbătești, piese vestimentare, alegeri ale vehiculului și, desigur, modelul de ceas. Sunt foarte populari blugii boyfriend, apoi cămașa boyfriend, acum și ceasul boyfriend – toate aceastea fiind elemente prin care femeia își indică dominația și securitatea relațională. De fapt, în multe locuri, cum ar fi Asia și Europa, ceasurile tradițional masculine, cum ar fi Rolex Submariner sau Daytona, reprezintă o alegere populară în rândul femeilor.

Iar dacă femeile continuă să tot împrumute elemente tradiționale masculine, este de la sine înțeles că acel obiect își pierde latura masculină. Acest lucru îi determină pe bărbați să caute noi elemente masculine care nu includ gusturile actuale ale femeilor, și asta este o atitudine manifestată începând cu ultimele câteva decenii și care continuă și astăzi. Iar când ne gândim la ceasuri, trebuie să ne concentrăm fix pe dimensiune, deoarece femeile începuseră să poarte ceasuri mai mari, așa că ceea ce era cândva o dimensiune exclusiv pentru bărbați era acum o dimensiune preferată de femei. Astfel, în timp ce un bărbat obișnuia să poarte ceasuri de 36-40 de milimetri, întrucât această dimensiune este acum obișnuită pentru ceasurile femeilor, bărbații s-au orientat spre dimensiuni și mai mari tocmai pentru a descoperi din nou un design cu o conotație exclusiv masculină. Mai există însă un alt efect secundar generat de tendința femeilor de a purta ceasuri bărbătești. Este limpede că designul ceasurilor feminine a împrumutat prea mult din stilul ceasurilor pentru bărbați. Acesta este și motivul pentru care designul ceasurilor bărbătești a fost forțat să devină cât mai îndrăzneț și cât mai distinctiv masculin, de aici și lansarea ceasurilor cu carcase de dimensiuni cât mai mari.

Ceasuri mari și inteligente

N-ar trebui să trecem cu vederea posibilitățile tehnice pe care le-au dezvăluit ceasurile mari de mână. Să ne gândim, de exemplu, la un smartwatch. Tehnologia necesară pentru a oferi un ceas cu ecran, cu conectivitate și putere de calcul necesită, desigur, o anumită dimensiune a carcasei pentru toate componentele hardware. Producătorii de ceasuri smart au beneficiat din plin de popularitatea ceasurilor mari de mână, fiind în mare parte asigurați că publicul nu va respinge produsele, deoarece acestea sunt adesea ceva mai mari decât ceasurile tradiționale.

Mai sunt și alte exemple de ceasuri mari, deținătoare de noi tehnologii, precum ceasurile GPS, ceasurile de scufundare, precum și multe alte ceasuri electronice care necesită mai mult spațiu și putere de baterie, și nu doar un simplu ecran LCD.

Este evident că s-a ajuns la dezvoltarea a numeroase tendințe și idei care se bazează, în special, pe spațiul suplimentar pus la dispoziție de dimensiunea mare a carcasei ceasurilor. Ceasornicii dotați cu un software foarte sofisticat sunt astăzi capabili să conceapă mecanisme la care nici nu se gândeau în trecut, și asta se datorează atât tehnologiei moderne, dar și publicului, care nu doar că acceptă ceasurile mari de mână, dar le și preferă.

Prin urmare, cererea crescândă pentru ceasurile mari de mână cu tehnologie modernă, fie ele mecanice sau electronice, ajută la popularitatea continuă a ceasurilor de dimensiuni mari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *